1 ALINA DULEA NEOLOGISMELE DE CIRCULAȚIE INTERNAȚIONALĂ - O ABORDARE SOCIOLINGVISTICĂ 2026 2 CUPRINS 1. INTRODUCERE……………………………… …………..……………...3 1.1. Argument……………………………………………………………… 3 1.2. Obiective………………………………………………………………..4 1.3. Stadiul cercetărilor……………………………………………………...5 1.4. Metoda de analiză……………………………………………................5 1.5. Materialul de lucru…………………………………………………,,….5 1.6. Structura lucrării…………………………………………………….,,...6 1.7. Sigle şi abrevieri……………………………………………………,,…7 2. VOCABULARUL……………………………………………………...….8 2.1. Dinamica vocabularului………………………………………………..8 2.2. Importanta vocabularului……………………………………………...11 3. NEOLOGISMELE……………………………………….........................13 3.1. Ce este un neologism?...........................................................................13 3.2. Vârsta neologismelor……………………………………………….…16 3.3. Neologismul între lingvistic şi extralingvistic………………………...16 3.4. Originea neologismelor……………………………………………….18 3.5. Concluzii privind rolul neologismelor în dezvoltarea vocabularului…22 4. NEOLOGISMELE DE CIRCULAȚIE INTERNAȚIONALĂ-O ABORDARE SOCIOLINGVISTICĂ……………………………….24 4.1. Impactul elementului englez asupra structurii limbii române...............24 4.2. Limitele fenomenului de anglicizare……………………………….…25 4.3. Neologismele-o abordare sociolingvistică- Neologismele în domeniul artistic al vieții mondene –modă și divertisment) …………………. ..27 CONCLUZII…………………………………………………….…………….48 BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………..…49 3 1. INTRODUCERE 1.1. Argument A vorbi şi a scrie corect româneşte este o obligaţie elementară a oricui. Limba noastră este o limbă bogată, plastică, este frumoasă şi dulce, cum o caracteriza Eminescu, marele maestru al cuvântului. În această limbă, poporul nostru şi-a cântat, de-a lungul veacurilor, bucuriile şi aleanul. Cu vorbele ei, mari scriitori şi-au înveşmântat gândurile înalte şi îndrăzneţe, clasicii literaturii noastre au creat opere de o frumuseţe nepieritoare, mlădiind-o şi îmbogăţind-o mereu, ca s-o transmită noilor făuritori, scriitorii de după ei, până la cei de azi, martori şi părtaşi la construirea vieţii noastre libere. Practica limbii literare impune respectarea unor norme unanim recunoscute şi acceptate. Orice încălcare a acestor norme constituie o abatere de ordin lingvistic. Învăţarea limbii este în acelaşi timp libertate şi constrângere. Libertate, pentru că ea permite fiecăruia să se exprime, să se afirme, să înţeleagă lumea şi pe ceilalţi oameni, şi este constrângere fiindcă, pentru a comunica ea îi obligă pe vorbitori să respecte reguli şi norme. De aici, organizarea studiului limbii în jurul a două tipuri fundamentale de activitatăți: exersarea comunicării şi studiul sistematic al comportamentelor limbii, într-o viziune globală de interdependenţă şi de echilibru. Capacitatea de expresie a unei limbi rezidă din însăşi bogăţia vocabularului ei. Limba română dispune de un vocabular pe cât de bogat, pe atât de felurit, capabil să exprime cele mai subtile idei şi mai nuanţate stări morale. Extraordinara înnoire lexicală a limbii române din momentul actual este determinată de o largă difuzare a noilor cuceriri ale științei și tehnicii, de intensificarea relațiilor internaționale, așadar, de extinderea contactului dintre limbi. Acestea au generat achiziții lexicale noi sub forma împrumuturilor care demonstrează că mijloacele expresiei se îmbogăţesc. Neologismele au darul de a îmbogăţi vocabularul, sporindu-i capacitatea de a exprima cât mai precis, mai nuanţat şi cu mai multă fineţe unele idei şi sentimente. Studiul lexicului merită o mare atenţie, deoarece lexicul este aspectul cel mai specific al fiecărui stil funcţional (beletristic, ştiinţific, administrativ şi publicistic). Îmbogăţirea şi perfecţionarea vocabularului constituie un lucru mult mai greu de realizat decât însuşirea normelor gramaticale ale limbii materne. Şcoala are rolul esenţial în educarea limbajului. Nu trebuie să uităm însă importanța și influența covârșitoare pe care o are mediul social sau mass-media asupra limbii. Înainte de toate, şcoala poate acţiona 4 pentru a face din limbă un instrument din ce în ce mai precis, mai corect şi mai expresiv în serviciul gândirii şi al comunicării. Mediul social cu variatele sale domenii își pune amprenta asupra posibilităţilor de utilizare a limbii, de structurare mai bună a exprimării. Premisa de la care am pornit, în realizarea studiului de faţă, este că limba reprezintă un fenomen complex, fiind susceptibilă de schimbare şi într-un permanent proces de evoluţie. Acest aspect poate fi mai uşor de înţeles dacă îl asemănăm cu ciclul evolutiv al unei fiinţe vii, care se naşte, creşte, se dezvoltă şi inevitabil moare. În dinamica ei neîntreruptă, ea îşi sporeşte mijloacele pe care ni le pune la îndemână pentru a ne exprima mai plenar ideile şi sentimentele. De aceea, acumularea unor elemente lexicale în fondul pasiv al limbii (arhaismele), precum şi înnoirea permanentă a vocabularului (neologismele) reprezintă un proces cât se poate de firesc sau chiar o legitate inevitabilă. Se impune astfel o continuă relaţionare vechi-nou pentru a putea înţelege şi valorifica caracterul performativ al limbii. Vorbitorii limbii române manifestă, se pare, o deschidere uimitoare spre nou. Flexibilitatea limbii noastre a permis ca în ultimii ani vocabularul să acumuleze foarte multe cuvinte noi într-un timp foarte scurt. Este cert că nu toate cuvintele vor și prinde rădăcini în lexicul nostru. Majoritatea sunt pasagere și vor fi eliminate destul de repede, în timp ce altele se vor impune și pot spera să aibă un viitor, hotărât de generațiile următoare de vorbitori. Considerăm că doar termenii mai expresivi și cu un puternic impact informațional se vor impune. O a doua premisă pe care mi-am propus-o ar fi aceea de a descoperi, dincolo de această continuă transformare a limbii, care este rolul mediului social în formarea şi dezvoltarea vocabularului fiecăruia dintre noi - cu referire la neologismele din domeniul artistic: modă și divertisment. Am încercat să realizez dintr-o perspectivă sociolingvistică o radiografie a limbii pe care o vorbim, urmărind, de asemenea, rolul inovator al neologismelor din limba noastră. 1.2. Obiective Obiectivele studiului vizeză, pe de o parte, observarea performanţelor limbii române în ceea ce priveşte evoluţia firească de la vechi la nou, iar pe de altă parte, identificarea și analiza acelor elemente lexicale care s-au impus în domeniul artistic (modă, divertisment) ca urmare a influenței mediului social sau a mass-mediei. Nu mi-am propus un studiu lingvistic, nici analiza evoluţiei istorice a limbii române, din perspectiva elementelor neologice, ci o abordare sociolingvistică a acestora cu referire la domeniul artistic. 5 1.3. Stadiul cercetărilor Actualitatea chestiunilor abordate în lucrarea de faţă, este determinată de necesitatea stabilirii locului neologismelor în sistemul limbii române contemporane. Utilitatea acestui demers este dată de identificarea și analiza acelor neologisme, întâlnite în domeniul artistic, pentru ca structurile lexicale vechi să nu mai reprezinte pentru vorbitori nişte curiozităţi sau capricii ale vocabularului, iar neologismele să se integreze organic în ţesătura limbii. O astfel de abordare, privită din perspectiva uzului actual, face posibilă înțelegerea rolului inovator al neologismelor, acela de a aduce un plus de prospeţime limbii, eliminând astfel risul de a nu fi conectată la realităţile vieţii. Am investigat neologismele, sprijinindu-ne pe diverse opinii atestate în literatura de specialitate. Această noțiune a constituit obiectul preocupărilor ştiinţifice pentru mai mulţi cercetători. Câţiva s-au pronunţat pe marginea problemei în cauză doar la nivel de constatare, alţii au pus în discuţie neologismele în legătură cu alte chestiuni cum ar fi: arhaismele, ca „grupe polare organizate pe axa temporală a criteriile de identificare, vârsta neologismelor, valoarea lor stilistică, cauzele reducerii sau a permanentei înnoiri a elementelor lexicului românesc, tipologizarea, clasificarea lor. Printre aceştia se numără: Theodor Hristea (coord.), Sinteze de limba română; Florin Marcu, Nelogismele limbii române; Gh. Mihăilă, Dicţionarul cuvintelor vechi; Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, dar şi Mioara Avram, Al. Graur, Macrea D. , Adriana Stoichiţoiu Ichim, Ion Coteanu, Angela Bidu – Vrănceanu, Petre Gh. Bârlea ş.a. cu numeroase cercetări, studii, articole etc. 1.4. Metoda de analiză Metoda descriptivă, cea a analizei semantico-contextuale, componenţiale, dar şi abordarea psihosocială au constituit baza metodologică de cercetare a materialului lingvistic şi a problemei propuse spre cercetare. Analiza comparativă a vechilor structuri cu cele noi mi-a furnizat de asemenea unele instrumente de lucru. Metodele se completează reciproc, se întretaie sau se suprapun. 1.5. Materialul de lucru Materialul de lucru constă într-o sumă de cuvinte extrase din dicţionare, din presă scrisă, precum şi din emisiuni TV. Dar analiza semantică, lexicală și gramaticală, impune referiri la toate cuvintele care se încadrează în categoria neologismelor. 1 Petre Gheorghe Bârlea, 2009, p. 150. 6 De asemenea, în lucrare am operat clasificări şi delimitări definitorii ale neologismelor prin utilizarea unui număr mare de texte şi lucrări de specialitate. Ca texte de referinţă am folosit: Theodor Hristea, Sinteze de limba română; Angela Bidu- Vrănceanu, Narcisa Forăscu, Limba română contemporană. Lexicul; Ionela Lefter, Carmen Iordăchescu, Limba română. Fonetica. Vocabular; Ion Toma, Limba română contemporană – privire generală; Petre Gheorghe Bârlea, Limba română contemporană; Petre Gheorghe Bârlea, Roxana-Magdalena Bârlea, Lexicul românesc de origine franceză; Victor Iancu, Limbă şi rostire românească, ieri şi azi; Stelian Dumistrăcel, Lexic românesc. Cuvinte, metafore, expresii; Alexandru Graur, Dicţionar de cuvinte călătoare; Florin Marcu, Noul dicţionar de neologisme; Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, Adriana Stoichițoiu-Ichim, Vocabularul limbii române actuale. Dinamică. Influențe. Creativitate ş.a. 1.6. Structura lucrării Lucrarea este structurată în patru capitole. Primul capitol -Intorducerea- are în vedere prezentarea motivaţiei/argumentului lucrării, a materialului de lucru, a metodei de lucru, precum şi precizarea siglelor şi abrevierilor. În cel de-al doilea capitol am prezentat locul şi rolul vocabularului în limba română contemporană, făcând referire la aspectele specifice din punctul de vedere al dinamicii şi al dezvoltării vocabularului. În cel de-al treilea am urmărit prezentarea noţiunii de neologism – ca element de noutate, de modernitate, de dinamism, capabil să surprindă şi să exprime realităţile specifice epocii în care trăim. Am avut, astfel, în vedere și rolul său în dezvoltarea, nuanțarea și modernizarea vocabularului limbii române. În cel de-al patrulea capitol am prezentat pe larg cercetarea pe care am desfăşurat-o urmărind o abordare sociolingvistică a neologismelor, pornind de la ipoteza că limba este ca un organism viu aflat în continuă transformare și că, pentru înțelegerea ei, trebuie să căutăm în profunzime, în vechime. În același timp nu trebuie să ignorăm elementele de noutate, care pot fi benefice, care aduc prospețime și vitalitate vocabularului. În acest capitol am urmărit să identific atât aspectele pozitive, cât şi pe cele negative ale asimilării de către lexicul limbii române a neologismelor de circulație internațională. Am urmărit și analizat evoluția actuală a neologismelor, fie în calitatea lor de elemente care contribuie la 7 structurarea unei comuncări corecte, coerente şi eficiente, fie ca împrumuturi sau cu statutul lor de controversat de cuvinte străine, neadaptate. Lucrarea cuprinde în final o serie de anexe folosite în cercetare: liste de cuvinte (neologisme), fişe de lucru, fragmente de articole din care au fost extrase cuvintele analizate, un chestionar privind noţiunile de vocabular referitoare la neologisme. Prin limbă se identifică un neam, prin ea poporul îşi exercită propria-i personalitate şi îşi îmbogăţeşte valorile spirituale. Să veghem deci la cultivarea celei mai curente şi mai depline expresii a sufletului românesc, limba noastră- „o comoară / În adâncuri înfundată / ... un şirag de creată de-a lungul anilor de poporul român. 1.7. Sigle şi abrevieri cuv. = cuvânt DB = Doina Berchină, Moda pe înțelesul tuturor DEX =Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. II-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996. DOOM2 = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române DN = Dicţionar de neologisme DCR = Dicționar de cuvinte recente DEXI = Dicţionarul explicativ ilustrat al limbii române MDN = Marele dicționar de neologisme NDEX = Noul Dicţionarul explicativ al limbii române (Noul dicţionar universal al limbii române) de ex. =de exemplu engl. =engleză etc. =et caetera fr.. =fanceză it. =italiană ȋnv. =învechit lat. =latină lingv. =lingvistică v. = vezi 2 Adriana Stoichițoiu-Ichim, 2001, p. 85. 3 Ibidem, p. 81. 4 Alexei Mateevici, 1989, Scrieri, pp. 48-49. 8 2. VOCABULARUL 2.1. Dinamica vocabularului „Limba este moştenirea colectivă şi spirituală a grupului uman,(...) un ansamblu de convenţii necesare, un tot în sine şi un principiu de clasificare, un cod format dintr-un sistem de semne, reprezentând aspectul social al limbajului, elementul ei Limba apare, aşa cum sunt de acord mai mulţi cercetători, din necesitatea omului de a-şi exprima gândurile. Limbajul rudimentar folosea un bogat material, în locul căruia, mai târziu, au apărut cuvintele. Cuvintele, spune J. Locke, sunt „semne sensibile pentru comunicarea Limba este produsul vieţii sociale. Pentru constituirea semnelor, oamenii au făcut apel la sunete articulate, care s-au dovedit cele mai adecvate acestui scop. Complexul sonor şi ideile sunt fenomene situate pe planuri diferite, legătura lor depinde de voinţa liberă a oamenilor, este convenţională şi arbitrară: dacă această legătură ar fi fost impusă, pe glob ar fi existat o singură limbă. Dacă ar fi să facem o caracterizare succintă a limbajului, am putea spune că este alcătuit din două componente de bază: vocabularul (lexicul), care constă în totalitatea semnelor proprii acelui limbaj, şi gramatica, constituită din totalitatea regulilor de utilizare a respectivelor semne. Gramatica reprezintă partea relativ stabilă a limbajului, deoarece regulile din care este alcătuită nu suferă modificări decât cel mult la intervale de timp foarte mari. Putem compara, în acest sens, cele două gramatici -Gramatica Academiei apărută în 1968 și noua gramatică din 2005. Vocabularul este partea cea mai mobilă şi mai penetrabilă dintr-o limbă, reflectând cel mai rapid şi mai amplu schimbările petrecute în comunitatea vorbitorilor respectivi: este „o mulţime ale cărei elemente sunt într-o Cuvintele se comportă asemenea unor organisme vii: se nasc, se transformă, „trecând dintr-o arie de frecvenţă în alta, putând chiar să piară definitiv, dacă nu au fost înregistrate într-un dicţionar-tezaur, într-un document oarecare în perioada când era Vocabularul este foarte sensibil la influenţe lingvistice externe (contacte între limbi), la modificări interne (din fonetică, morfologie, stilistică), precum şi la influenţele extralingvistice interne şi externe. Orice eveniment istorico-social, geografic, politic, orice 5 Zamfira Mihail, Maria Osiac, 2006, p. 11. 6 J. Locke apud Ion Gh. Stancu, 1993, p. 72. 7 Petre Gheorghe Bârlea, 2009, p. 156. 8 Ibidem, p. 137. 9 descoperire științifică, evoluţia gândirii şi a mentalităţii comunităţii lingvistice respective se reflectă rapid în vocabular. De exemplu, suprapunerile de populaţii aduc cuvinte noi în limba unui popor, schimbările de orânduire social-economică sau de regim politic aduc, de asemenea, transformări în limba respectivă. O importanță majoră o au astăzi marile decoperiri ale științei și tehnicii, care dau naștere unei terminologii aparte, vorbim aici despre cuvinte noi, apărute din necesități de comunicare. De aceea, putem constata că vocabularul unei limbi este foarte dinamic, foarte mobil, iar vocabularul limbii române reflectă în mod special această particularitate. Lexicul sau vocabularul reprezintă, deci, componenta a limbajului. Modificările pe care le cunoaşte lexicul sunt destul de frecvente, se manifestă în două direcţii opuse şi vizează atât numărul semnelor care alcătuiesc vocabularul, cât şi sensul respectivelor semne. Cele două direcţii sunt: una ascendentă, care conduce la continua îmbogăţire a vocabularului, şi una descendentă, care conduce la scăderea, diminuarea vocabularului. Ceea ce este important, este faptul că direcţia ascendentă are prioritate netă asupra celei descendente. Se poate vorbi despre o amplificare continuă a limbajului, a vocabularului, atât cantitativ, adică în ceea ce priveşte numărul de semne, cât şi calitativ, în ceea ce priveşte numărul de sensuri ale unui semn. E uşor de observat că, dacă am lua în considerare o perioada relativ scurtă din istoria României (ultimii 10-20 de ani), vom găsi numeroase exemple de cuvinte care, anterior acestei perioade, nu existau în limba română şi care au apărut în decursul acestei perioade de două decenii. De asemenea, putem găsi şi exemple de cuvinte sau expresii care, treptat şi-au îmbogăţit numărul de înţelesuri (de exemplu, acum o sută de ani, arbore avea doar sensul de copac, acum se foloseşte în expresii ca arbore cotit, arbore genealogic ş.a., expresii în care are alte sensuri). Şi în ceea ce priveşte schimbările descendente, care duc la diminuarea cantitativă şi calitativă a limbajului, putem găsi numeroase exemple în limba română. De pildă un cuvânt des folosit în secolul trecut este calpuzan, adică falsificator de bani; acest cuvânt nu mai este folosit în prezent. Există însă un descendent al acestui cuvânt, folosit în limbajul juriştilor pentru a denumi documentele false: calp (document La fel, din punctul de vedere calitativ, se pot observa modificări cu sens descendent ale vocabularului. Spre exemplu, acum cinci sute de ani spătar însemna şi ministru al armatei şi parte a unui scaun, în prezent primul sens nu mai este valabil. 9 Mioara Avram, 2003, p. 3. 10 DEX, s.v. calp. Next >